MotoGP e jocul de casă al lui Marc Marquez. Spaniolul de la Repsol Honda a reușit, la doar 26 de ani, să câștige cel de-al șaselea titlu mondial din carieră la ”clasa regină” din motociclismul de viteză. Marc Marquez a terminat pe locul 1 în cursa din Thailanda și rezultatul a fost suficient pentru ca, matematic, titlul mondial să nu mai fie o dilemă în cele patru curse rămase din sezonul 2019 din MotoGP.
Victoria lui Marc Marquez la general este cu atât mai firească cu cât spaniolul a demonstrat o consistență incredibilă în acest sezon. Cu excepția cursei din Austin, Texas, acolo unde a abandonat din cauza unor probleme tehnice ale motocicletei, Marquez a terminat toate celelalte curse fie pe primul loc, fie pe al doilea. În Thailanda, Marquez a plecat de pe poziția a treia a grilei de start, însă imediat i-a luat fața lui Maverick Vinales și s-a înființat în spatele lui Fabio Quartararo, preferând să rămână în plasa pilotului Petronas Yamaha până pe final, atunci când a declașant atacul. Depășirea decisivă s-a consumat chiar în ultimul tur, acolo unde spaniolul și-a arătat experiența superioară.
Clasările lui Marc Marquez în sezonul 2019 din MotoGP:
Qatar – locul 2 Argentina – locul 1 SUA – abandon Jerez – locul 1 Le Mans – locul 1 Mugello – locul 2 Barcelona – locul 1 Assen – locul 1 Sachsenring – locul 1 Brno – locul 1 Spielberg – locul 2 Silverstone – locul 2 Misano – locul 1 Aragon – locul 1 Thailanda – locul 1
La doar 26 de ani, Marc Marquez câștigă astfel cel de-al șaselea titlu mondial din carieră la clasa MotoGP, ajungând la un total de opt cu cel de la 125 cc (în 2010) și cu cel de la Moto2 (în 2012).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER